Demisie, doar cu voia patronului: legea nouă care schimbă radical piața muncii de la noi

de: Mădălina Bahrim
29 10. 2022

Firmele românești depun mari eforturi pentru a face rost de forța de muncă de care au nevoie pentru a ocupa numeroasele joburi vacante în toată țara. O soluție o reprezintă muncitorii străini, doar că lucrurile nu vor mai sta ca până acum.

Mai exact, legislația de pe piața muncii va fi schimbată, astfel încât muncitorii străini să aibă de respectat reguli mai ferme la noi în țară.

Locul de muncă nu va mai putea fi schimbat fără un cadru legal și prestabilit, din cauză că multe firme se plâng de actualele prevederi care nu le sunt deloc favorabile în fața angajaților importați din străinătate.

Dacă patronul semnează, ești liber. Dacă nu, pune osul la treabă

“Modificările aduse OG nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România au fost luate pentru stoparea practicilor incorecte, care perturbau activitatea companiilor și care prejudiciau material angajatorul inițial, cel care suportă, de principiu, toate cheltuielile necesare aducerii cetățeanului străin pe piața muncii din România”, spun reprezentanții guvernului.

Practic, noua lege va prevede că, un muncitor străin ce are un contract înregistrat de mai puțin de un an si care va dori să-și schimbe jobul, va putea face acest lucru doar în baza acordului scris exprimat de angajatorul inițial.

Astfel, angajatorul inițial este protejat de pierderile financiare pe care le suportă în cazul în care muncitorul pleacă de la job, pur și simplu, pentru a munci în altă parte.

Se pare că, până acum, au existat destul de multe situații de acest tip, de s-a ajuns la schimbarea legislației în domeniu.

De asemenea, în cazul în care muncitorul decide să-și schimbe jobul, dar rămâne la același angajator care a obținut avizul de angajare inițial, noul aviz se eliberează angajatorului fără îndeplinirea tuturor condiţiilor generale. De la caz la caz, poate fi eliberat fără îndeplinirea tuturor condiţiilor speciale pentru eliberarea unui astfel de document în cazul lucrătorilor permanenți sau stagiari.

Criza forței de muncă reprezintă cea mai mare provocare pentru firmele românești, iar patronii nu mai știu ce să facă pentru a atrage personal care să ocupe locurile de muncă vacante. E vorba despre sute de mii de joburi, disponibile în toată țara, care acoperă toate domeniile de activitate. Tocmai de aceea, 100.000 de lucrători străini vor intra pe piața muncii din țara noastră, în 2023!

Chiar dacă cifra pare interesantă, firmele nu sunt încântate, fiindcă deficitul de forță de muncă e cel puțin dublu! Practic, ar fi nevoie de mult mai mulți muncitori.